Povestea fabuloasă din viața lui Kate Moss: 4 milioane de dolari pierdute pentru 5 prize de cocaină

31 07. 2017, 20:23

După ce Daily Mirror a publicat pe prima pagină fotografiile în care Kate Moss a fost surprinsă pregătind doze de cocaină, fashion iconul a pierdut contracte importante cu Burberry, Chanel și H&M, valoarea estimată ajungând undeva la 4 milioane de dolari. În timp ce presa internațională vorbea despre finalul carierei lui Moss, elita modei internaționale s-a aliat în apărarea ei. A fost ea o victimă a expunerii excesive sau a stilului de viață pe care l-a dus? Descoperim în continuare  un episod memorabil din viața top modelului internațional Kate Moss, momentul în care tot ce construise în ani, avea să se năruiască din cauza unor dependențe bolnăvicioase: cocaina și Pete Doherty.

… Septembrie 2005

Pentru Kate Moss trebuia sa fie încă o după amiază de septembrie 2005 petrecută în studioul de înregistrări al iubitului ei, Pete Doherty, solistul trupei rock Babyshambles. Modelul stătea într-un colț al studioului, îmbrăcată într-o fustă scurtă pe care o asortase cu o pereche de cizme negre cu toc cui. Avea părul de culoarea aurului care-i cădea lejer până la umeri. Aproape de ea, puțin mai în spate, stătea Doherty, relaxat, într-un maiou alb.

Bine dispusă, cu glumele la purtător, vizibil familiarizată cu toate persoanele care erau prezente în acel moment în studiou, Moss pregătea linii de cocaină pe are le împărțea cu toată lumea. Cu o tigară aprinsă într-o mână, consumând shot-uri de vodkă și whiskey, ea a prizat  5 linii de cocaină în 40 de minute, iar toate acestea au fost filmate cu o cameră ascunsă de unul dintre prietenii aflați în acel moment în încăpere. Imaginile au ajuns pe prima pagină a tabloidului englez Daily Mirror și au făcut înconjurul planetei, fiind preluate atât de televiziuni, cât și de publicațiile online.

Acela avea să devină momentul de referință din viața lui Kate Moss, din acel moment nimic n-a mai fost la fel

Kate Moss, vizibil afectata de consumul de alcool si de stupefiante

Dependența de droguri a top modelului internațional s-a declanșat în perioada relației pe care a avut-o cu Johnny Depp, despre care s-a spus mereu că a învățat-o pe Moss să se drogheze. ”Beau, se îndopau cu cocaină şi se duceau în hotel, unde făceau sex şi se băteau din gelozie”, scrie Maureen Callahan, autoarea uneia dintre cărțile biografice care o au protagonită pe Moss. “Se băteau până ce se umpleau de sânge, ei îi era frică de crizele lui Johnny, dar mai mult se temea să nu-l piardă. Îl suna tot timpul şi îl suspecta că o înşală! La acea vreme era total în puterea lui. Făcea tot ce îi cerea”, mai spune autoarea. Încredibil s-au nu, Kate Moss ajunsese să prizeze  3 grame de cocaină și să bea o sticlă de votcă pe seară, iar din acest  motiv ajunsese să i se spună ”Tancu”.

Apropiatii lui Kate Moss au sustinut tot timpul ca cel care a invatat-o pe vedeta sa consume droguri si sa bea a fost Johnny Depp

Nu departe de relația toxică pe care a avut-o cu Johnny Deep, a fost și cea cu Pete Doherty care, iată, a adus-o în pragul colapsului, asta deși începutul anunța o altă desfășurare de acțiunii. ”Având experiența trecutului, Moss i-a spus lui Doherty la începutul relației lor că trebuie să renunțe la droguri. ”Ea știa că aceasta trebuie să fie o pârghie pe care nu trebuie să o treacă și i-a spus că trebuie să apeleze la ” naltrexone implant” – un dispozitiv care se implantează în abdomen și care anulează efectele narcoticelor”, a declarat un apropiat al vedetei.

 ”Nu pot să stau în preajma ta dacă continui să trăiești așa, asta o să-mi aducă numai necazuri”, i-ar fi spus Moss lui Doherty la începutul relației lor.